„Am trecut prin momente mult mai grele,** am fost aproape desființați!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecările lui Vasile Turcu și Florian Walter au subțiat serios structura și bugetul acționariatului lui Dinamo, însă Cristi Borcea nu se sperie. Oficialul dinamovist afirmă că au existat momente mult mai grele decât acum, în perioada recentă a clubului, când gruparea din "Ștefan cel Mare" a fost aproape de desființare.

"Prietenia mea cu Turcu va rămâne tot timpul, am fost și colegi și prieteni, dar când e greu trebuie să strângem rândurile, să fim uniți. Suntem dezamăgiți de două ori, și că am dat bani și ca suporteri. Dar de aici până la a spune că nu știa ce se întâmplă acolo e drum lung. El știa tot timpul ce e acolo. Chiar dacă el are un moment de rătăcire acum, va fi alături de noi, că e dinamovist. Oamenii puternici la greu se unesc. în 94, 95, când am venti la Dinamo, toți ziceau că se desființează. Aveau 1000 de dolari unii jucăptori contract de ani, am trecut prin moment mult mai grele decât ca acum. Am fost pe 8, pe 9, dar Dinamo nu s-a desființat. În 94-98 a fost infernal de greu, doar eu știu prin ce am trecut. Cred că suntem singura echipă cu plățile la zi, chiar și în avans, au mai venit și jucători importanți", a spus Borcea, la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau

De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin

Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”

Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool

A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil

David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..

Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat

Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată

Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc

Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon

BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU

Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”

Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor

Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația

Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă

×